Simona Halep, locul 7 WTA, începe ultimul turneu de Grand Slam al anului, pe cimentul de la New York, în această seară, de la ora 20:00, împotriva tinerei ucrainence Daria Snigur, jucătoare venită din calificări.
Este primul duel dintre cele două jucătoare, Snigur (20 de ani, locul 125 WTA) fiind la primul meci din carieră pe tabloul principal al unei competiții de Grand Slam.
Dacă va reuși să îi strice debutul ucrainencei, Simona Halep (30 de ani) va încrucișa racheta, în turul al doilea de la US Open, cu învingătoarea partidei dintre Magdalena Frech (Polonia) și Rebecca Marino (Canada).
Tot în această seară va evolua pe cimentul american și Gabriela Ruse (101 WTA), care o întâlnește pe australianca Daria Saville (58 WTA). Meciul începe de la ora 21:30.
Aproape de miezul nopții este programat duelul dintre românca Jaqueline Cristian (77 WTA) și Anett Kontaveit (Estonia, locul 2 mondial).
Marți vor debuta la US Open 2022 și Sorana Cîrstea, împotriva nemțoaicei Lara Siegemund și Irina Camelia Begu (vs. Elise Mertens, din Belgia).
Un parcurs lung la New York al Simonei Halep ar ajuta-o pe super-jucătoarea din România să ajungă din nou la Turneul Campioanelor. În prezent, constănțeanca este pe locul 5 în cursa spre WTA Tour Finals, unde ajung cele mai bune opt jucătoare ale sezonului.
Halep caută prima finală din carieră la US Open, acesta fiind singurul turneu de Grand Slam unde nu a jucat încă niciun meci cu trofeul pe masă.
Fă-ți AICI cont pe TennisWIN!
Te așteaptă rețeaua socială a pasionaților de tenis în care o găsești și pe Simona Halep. Și un MarketPlace cu mii de produse.